Paternitatea se stabilește în trei moduri: prin prezumția legală pentru copilul născut în căsătorie, prin recunoaștere voluntară sau printr-o hotărâre a instanței. Odată stabilită, ea produce efecte asupra numelui, întreținerii, autorității părintești și moștenirii. AvocaturaOnline explică astfel de teme de drept al familiei în termeni accesibili, iar acest material rezumă esențialul.
Informațiile de mai jos au caracter general și nu înlocuiesc sfatul unui avocat. Pentru un caz concret, vă recomandăm să discutați cu un avocat specializat în drept civil și al familiei.
Prezumția de paternitate
Când copilul se naște în timpul căsătoriei, legea îl consideră, în principiu, copilul soțului mamei. Nu este nevoie de nicio procedură suplimentară, iar tatăl este trecut în actul de naștere. Prezumția poate fi însă combătută în condițiile prevăzute de lege, printr-o acțiune în instanță.
Recunoașterea voluntară
Dacă părinții nu sunt căsătoriți, tatăl poate recunoaște copilul. Recunoașterea se face, de regulă, printr-o declarație la starea civilă sau prin act autentic notarial. Este un gest liber consimțit și are forță juridică imediată, ceea ce o face cea mai simplă cale. Ea nu poate fi condiționată și, odată făcută, nu mai poate fi retrasă după bunul plac.
Acțiunea în instanță
Când tatăl nu recunoaște copilul, paternitatea se poate stabili printr-o acțiune în justiție. Judecătorul poate administra mai multe probe, iar expertiza genetică are un rol important, în limitele și cu garanțiile prevăzute de lege. Procesul are reguli speciale privind persoanele care pot porni acțiunea și termenele.
- copilul, prin reprezentantul său legal, în funcție de vârstă;
- mama, în numele copilului minor;
- alte persoane, doar în situațiile permise de lege.
Ce efecte are stabilirea paternității
După stabilirea filiației, între copil și tată apar drepturi și obligații reciproce. Copilul poate purta numele tatălui, iar părintele are datoria de a contribui la creșterea, educarea și întreținerea lui. Obligația de întreținere nu depinde de relația dintre părinți și se poate stabili și prin hotărâre judecătorească.
În plus, copilul devine moștenitor al tatălui, iar tatăl exercită autoritatea părintească, de regulă împreună cu mama. Dacă părinții nu locuiesc împreună, se discută reședința copilului și programul de legături personale. Aceste aspecte pot fi stabilite prin înțelegere sau de către instanță, în interesul superior al copilului.
Cum decurge, de regulă, un proces
Acțiunea începe cu o cerere depusă la instanța competentă, urmată de citarea părților și de administrarea probelor. Instanța poate cere documente, martori și, după caz, expertiză. La final, hotărârea stabilește filiația, iar după rămânerea definitivă se face mențiunea în actul de naștere. Durata diferă de la caz la caz. Pentru a înțelege mai bine rolul fiecărei probe, subiectele de drept civil prezentate de AvocaturaOnline pot fi un bun punct de plecare.
Greșeli de evitat
Cea mai frecventă este amânarea. Termenele pot fi decisive, iar probele se pierd în timp. O altă greșeală este folosirea unor teste neoficiale ca singur argument: ele pot ajuta la clarificare personală, dar instanța dispune propria expertiză. De asemenea, nu lăsați actele esențiale, precum certificatul de naștere și documentele de stare civilă, la întâmplare.
Dacă litigiul nu poate fi evitat, informați-vă despre procedură în secțiunea Litigii și pregătiți din timp actele. În concluzie, paternitatea este o chestiune cu efecte pe termen lung pentru copil, iar AvocaturaOnline vă poate ajuta să înțelegeți pașii înainte de a vă adresa unui specialist.
